Datini şi obiceiuri

Ţinutul Neamţului este cunoscut cu o istorie bogată în obiceiuri şi tradiţii a căror obârşie se pierde în negurile unui trecut îndepărtat. Aşa se întâmplă şi în comuna noastră. Obiceiurile şi tradiţiile care mai păstrează dragostea pentru frumos se întâlnesc la sărbătorile de iarnă.
Obiceiurile de Anul Nou-‚"măştile"- refac motive ale mitologiei populare dar şi percepţia actuală a vieţii cotidiene văzută prin prisma universului comunităţii comunei.
Costumele sunt foarte puţine în zonă. Ele au o gamă de culori puternice, albul asortându-se cu roşul şi cu negru, caracteristic fiind costumul popular moldovenesc de pe Valea Siretului.
Desigur că împărţirea spaţiului judeţului în zone şi subzone are un caracter de studiu, formal, pentru că tradiţiile, obiceiurile şi folclorul acestor locuri converg spre o unitate specifică culturii populare romăneşti.
Debutul datinilor şi obiceiurilor creştine îl constituie umblatul cu "colinda" în seara de Ajun (pe 24 decembrie), în special în satul Valea Ursului, iar în ziua de 25 decembrie şi de „Bobotează" (6 ianuarie) se umblă cu "Steaua".
Colindul cel mai întâlnit în zona noastră este "Mă dusei printr-o grădină" şi "Florile dalbe".

STEAUA
Obiceiul umblatului cu „Steaua"‚ în ziua de Crăciun este rezervat copiilor (băieţilor). De regulă Steaua este însoţită de doi băieţi.
Aceasta se confecţionează pe o vescă de sită pe care sunt opt vergele sau beţe mai groase care să formeze opt colţuri şi o coadă mai lungă şi groasă de care trebuie ţinută steaua. Pe beţele care formează colţurile se lipeşte hărtie creponată de diverse culori. În mijloc se atârnă un clopoţel iar pe o parte se lipeşte o iconiţă cu Maica Domnului cu Pruncul.
Cea mai întâlnită colinda la stea este, Naşterea ta Hristoase.
JOCUL CAPREI
Se cântă cu acompaniament de fluier şi se joacă pe săltate într-un ritm anume, ritm marcat şi de clămpăniturile gurii de lemn a botului caprei.
Zdrenţele caprei sunt din hârtie creponată multicoloră. La coarne are o oglindă. Grupul care umblă cu capra este format din 4-5 persoane, uneori 3, când este vorba de grup de copii.
La "Capra cu alai" participă peste 20 de persoane, majoritatea băieţi mari, necăsătoriţi. O parte se îmbracă în pantaloni cusuţi cu panglici. Pe cap au chipiuri înalte împodobite cu flori multicolore şi oglinzi, iar la spate atârnă câteva panglici.
Un alt grup sunt "urâţii". Aceştia se îmbracă foarte urât, cu haine cusute cu zdrenţe, pe cap au pălării la care sunt cusute pene, sunt mâzgâliţi pe faţă sau au mască dintr-o căciulă (fes) sau ciorap vopsit cu multe culori.
Mai este ciobanul îmbrăcat în pantaloni albi şi cojoc, cu caciulă şi un băţ în mână. Ciobanul este cel care cântă.

JOCUL URSULUI
Este susţinut de două persoane-Ursul, îmbrăcat în piei de animale sau o haină pe care s-a cusut stuf, pe faţă are mască tot din blană de oaie în special, sprijinindu-se într-un băţ; Ursarul, sau ţiganul, are o vestă de la o sită de cernut făină, în interiorul căreia sunt montate două sârme având inserate câteva capse de bere sau tablă găurită.
Alte obiceiuri creştineşti sunt: naşterea, botezul, nunta şi înmormantarea.
BOTEZUL
Un copil a fost mereu un motiv de sărbătoare şi bucurie la români.
Botezul unui copil în primul rând are o semnificaţie religioasă ce este respectată cu sfinţenie.
Părinţii copilului caută naşii pentru copilul abia născut.
În ziua botezului se merge la biserică cu un grup destul de restrâns: părinţii copilului, moaşa acestuia, dacă este din localitatea respectivă, şi naşii copilului. Aici preotul citeşte rugăciunile specifice de lepădare de Satană şi împreunare cu Isus Hristos, după care urmează săvârşirea sfintei taine a botezului.
Cumetria se face de obicei a doua zi după botez (sâmbăta sau duminica) sau în aceeaşi zi, după ce s-au întors cumătrii cu copilul de la botez.
Părinţii copilului invită la masă câteva familii, în special rude. Aici se servesc cu mâncare şi băutură, urând noului născut sănătate, viaţă lungă şi fericită. Fiecare mesean contribuie cu o anumită sumă de bani pentru noul născut spre sporul şi norocul acestuia în viaţă.
Părinţii copilului mulţumesc tuturor pentru aceasta şi mai servesc câte un rând de băutură, apoi fiecare pleacă la casele lor.
La familiile mai înstărite cumetria se face şi cu lăutari, fie acasă, fie în altă parte (la un local, cămin cultural sau crâşmă).

NUNTA
Este un alt act de bucurie şi veselie la români. Prin urmare nu există nuntă la care să nu fie lăutari. Muzica este tocmită de obicei de mire şi de naş.
În ziua nunţii se merge la mire şi apoi împreună cu acesta la naş (dacă este din aceeaşi localitate). Întregul alai merge apoi după mireasă. Aici are loc "hobotul" sau "hobotatul miresei", adică aşezarea valului şi pieptănatul acesteia. Tot acum i se pune mirelui floarea în piept.
Vornicelul cheamă între timp, din casă în casă, lumea la nuntă.
Înainte de a pleca lumea la cununie, mireasa şi mirele îşi iau iertăciune de la părinţi şi neamurile sale. După aceasta pleacă la biserică la cununie. Aici îi asteaptă preotul care oficiază ceremonia bisericească.
La întoarcerea de la biserică, mulţi copii le ies înainte cu găleţi pline cu apă, pe care le varsă în cale, urându-le ca toată viaţa să le meargă în plin. Mirele pentru aceasta dă un "bacşiş" fiecăruia.

Acasă sau la localul unde are loc dansul şi masa cât şi darul, mirii sunt primiţi cu muzică şi dans. Mireasa este primită de părinţii mirelui în prag cu un prosop cu care îi cuprinde pe amândoi.
Deasemenea, mirii sunt stropiţi cu apă sfinţită şi busuioc.
Ulterior începe distracţia propriu-zisă. Masa începe noaptea după mai multe ore de distracţie.
Mirele este oaspetele cel mai de frunte şi stă în capul mesei. La dreapta mirelui vine nunul cel mare iar în stânga acestuia stă mireasa şi nuna mare. Apoi fiecare se aşează în funcţie de gradul de rudenie-în dreapata rudele mirelui, în stânga rudele miresii iar tineretul stă în capătul mesei.
Se aşează bucatele pe masă, vornicul de masă rostind versurile specifice pentru deschiderea oficială a ospăţului. Apoi începe voia bună, din toate părţile auzindu-se urări şi închinări de pahare.
Se ospatează până după miezul nopţii, după care bucătăreasa vine cu ‚găina sau cloşca‚ friptă pe care o joacă între meseni şi anunţă că se apropie închinatul sau darul.
Fiecare mesean dăruieşte mai întâi bucătarilor câte ceva, apoi vornicul închină un pahar de vin nunilor pentru a scoate darul pentru finii lor. Nunii cu mirii şi vornicul merg la fiecare mesean cu un pahar de băutură şi primesc darul pregătit. Mirele mulţumeşte la fiecare în parte.
Darul adunat se numără de nuni şi miri şi anunţă tuturor mesenilor suma adunată.
Mirele şi mireasa sărută mâna naşilor şi mulţumesc tuturor, timp în care se aud din toate părţile urări de fericire şi viaţa tihnită tinerilor căsătoriţi.
La sfârşit miresei i se ia vălul şi coroniţa de pe cap şi se cântă anumite cântece specifice de final de nuntă. În locul coroniţei i se pune o basma sau o eşarfă pe cap-dovadă că a intrat în rândul nevestelor. Fiecare mireasă e cuprinsă în momentul acesta de o nespusă întristare şi durere. Deasemenea şi părinţii fetei sunt trişti pentru că nu ştiu ce viitor o asteaptă pe fiica lor alături de mirele ales.
În încheiere muzica împreună cu mirii duc naşii acasă. Aici sunt serviţi cu un pahar cu băutură şi prăjituri şi abia după aceea merg mirii acasă.
ÎNMORMÂNTAREA
De obicei a treia zi după deces are loc înmormântarea dar, în ultima vreme mai sunt şi excepţii.
Se adună la casa mortului lumea care doreşte să-l conducă pe ultimul drum. În acelaşi timp se aduce de la biserică‚ bucăţile‚ folositoare acestei procesiuni (crucile, prapurile, sfeşnicile, serafimii, steagurile şi năsălia) cu care să se ducă mortul la groapă.
Soseşte şi carul cu boi care este împodobit cu un covor şi prosoape. La coarnele boilor se pune prosop şi colac, la fel şi la bucăţi. Fiecare ducător ia că răsplată prosopul şi colacul. La colţul prosoapelor se leagă un ban, de obicei monedă.
Preotul la sosire începe prohodul la care participă rudele şi vecinii urmând scoaterea mortului din casă şi aşezarea lui în carul pregătit. În acest timp preotul primeşte câte o lumânare şi prosop (dacă sunt mai mulţi preoţi, fiecare va primi la fel).
Rudele îşi iau rămas bun de la cel răposat bocindu-l pe acesta şi zicând: „Dumnezeu să-l ierte".

Rudele merg în urma carului iar ceilalţi oameni în urmă. Preotul rosteşte ectenia mortului (prima evanghelie), rudele împart, de sufletul celui răposat, lucruri (punte de lână, ţesute sau pături) cu lumânare, cană în care se picură un pic de vin şi o monedă. Aşa se procedează la toate cele 12 evanghelii.
Tot acum se dau celor care duc bucăţile şi la gropari câte o monedă ce reprezintă vămile sufletului ce acum merge la judecată.
Toate rudele îngenunchează lângă sicriu ascultând cântările preotului: rugăciunile iertăciunii de tot blestemul şi afurisenia din timpul vieţii, după care preotul zice "veniţi fraţilor să dăm mortului sărutarea de pe urmă", după care toate rudele îşi iau rămas bun de la cel răposat sarutând icoana de pe pieptul mortului şi sărutându-i mâna sau fruntea răposatului.
Preotul împreună cu rudele ridică în sus pomenele, coliva şi apaosul cât durează „panahida" şi cântă „veşnica pomenire".
Urmează scoaterea mortului din biserică şi mersul la cimitir. Aici sicriul se ia de pe năsălie şi se pune pe marginea gropii. Sub sicriu se trec două funii groase care servesc la slobozirea mortului în groapă. Pe lângă funii se dă şi pânza albă care va fi dată groparilor, de sufletul celui răposat.
Preotul începe ectenia morţilor specifică acestui loc, stropeşte mortul cu apaosul (vin) peste trup, apoi se acoperă sicriul cu capacul şi îi dau drumul în groapă cu faţa spre răsărit. Preotul ia hârleţul cu care s-a săpat groapa, toarnă cu dânsul ţărână peste sicriu, apoi pecetluieşte groapa (face cu hârleţul cruce în toţi patru pereţi ai gropii) zicând câteva cuvinte specifice.
După aceasta rudele aruncă cu ţărână peste mort, zicând: „să-ţi fie ţărâna uşoară".
Rudele dau de sufletul celui răposat peste groapă trei găini şi un cocoş, cocoşul fiind luat de cel care a început groapa.
Se merge la casa răposatului pentru masa de pomenire (praznic) împreună cu preotul care trebuie să sfinţească masa. Dacă răposatul a fost mai înstărit, i se dă de pomană şi la poarta cimitirului, colac cu lumânare şi câte un pahar cu băutură (vin şi ţuică).